PĂrtĂŞia Şi Disciplina In Adunare

Nu recunoaştem nici un alt fel de a fi membru decat al Trupului lui Hristos - nici o societate sau asociaţie decat Biserica lui Dumnezeu. Dar tu trebuie să vezi asta in Cuvantul lui Dumnezeu şi atunci nu vei mai avea nevoie să intrebi aşa ceva.

Agreem total cu prietenul nostru drag "W.K." in ce priveşte primirea la masa Domnului. Orice alt mod sau principiu de acţionare nu este după adevărul unităţii trupului. Fiecare membru al trupului lui Hristos işi are locul său la masa Domnului, asta in totdeauna in cazul că adunarea nu este nevoită să disciplineze şi să excludă. Sunt două lucruri care niciodată nu trebuiesc pierdute din vedere in conecţie cu primirea la masa Domnului. Acestea sunt, primul, este harul care nu va admite excludera nimănui care trebuie admis; şi al doilea, sfinţenia care nu poate admite pe cineva care trebuie exclus. Dacă aceste lucruri ar avea libertatea de a acţiona in adunare, nu am avea atitea discuţii şi dificultate practică cu privire la primire.

Cazul la care te referi tu din 1 Corinteni 5 ilustrează natura şi obiectul disciplinei in Biserică. Persoana a fost exclusă din adunare unde Duhul Sfant domnea; persoana respectivă a fost dată pe mana Satanei nu ca să fie pierdut ci ca "duhul lui să fie mantuit in ziua Domnului Isus." In a doua epistolă el este primit inapoi in părtăşia Bisericii. Credem din toată inima că orice adunare de credincioşi este chemată să exerseze disciplina şi să excludă răul din mijlocul ei. Dacă aceasta nu se face, atunci această adunare nu se află deloc pe terenul Bisericii lui Dumnezeu. Suntem foarte mulţumitori pentru binecuvantarea care ai primit-o prin paginile de la noi. Gloria se cuvine numai lui Dumnezeu! Continuă să te rogi pentru noi.

In 1Timotei 1:20 apostolul dă pe Himeneu şi pe Alexandru pe mana Satanei. Aceasta arată un act de disciplină solemnă prin putere directă apostolică. In 1 Corinteni 5, adunării din Corint i se spune ca cel care a infăptuit astfel acest lucru, să fie dat pe mana Satanei spre nimicirea cărnii.O persoană care a fost pusă afara din adunarea unde Duhul Sfint domnea, a fost dată pe mana Satanei pentru ca, carnea să ii fie judecată şi zdrobită - lucru serios dar necesar! Să invăţăm, drag prieten, să ne judecăm singuri inaintea lui Dumnezeu, astfel incat adunarea să nu fie nevoită să ne judece. Dacă rădăcinile sunt judecate in privat, atunci fructele nu vor putea apare la suprafaţa vieţii noastre practice.

Ioan 20:23 se referă la acţiunea administrativă a unei adunări in disciplină. Vezi 1 Corinteni 5 in ce priveşte păcatul şi 2 Corinteni 2:6-8 in ce priveşte iertarea. Nu este oficial. Nu este adresata apostolilor, ci ucenicilor. Aceasta nu atinge legătura unui suflet cu Dumnezeu, dar relaţia prezentă cu adunarea.

Adunarea trebuie să dea afară pe un beţiv. Dacă persoana exclusă se pocăieşte in adevăr, atunci adunarea trebuie să-l primească inapoi. Ambele acţiuni, de a exclude şi de a primi inapoi este acţiunea intregei adunări şi nu numai a unei părţi din adunare. Este de foarte mare importanţă ca nimeni să nu se interfereze cu acţiunea adunării.

Este nevoie de cea mai mare tandreţe şi inţelepciune in cazurile la care te referi tu. Un om poate "cădea intr-o greşeală" cum spune Galateni 6. Intr-un anumit moment o persoană poate fi condusă să bea mai mult decat normal. Atunci trebuie imediat exclusă această persoană? Cu siguranţă că nu. Atunci cel spiritual trebuie să-l indrepte cu duhul blandeţei. El trebuie cu atenţie supravegheat, nu cu intenţia de a găsi acuzaţii impotriva lui, dar ca să-si vadă greşeala şi să fie indepărtat complect de la efectul greşelii sale.

In scurt, este nevoie de cea mai mare tandreţe, judicială şi grijă pastorală in astfel de cazuri. Adunarea este chemată să judece in cazuri unde nu este speranţă de indreptare de loc in nici un fel. Excomunicarea este ultimul act trist al adunării care trebuie implinit cu inimi frante şi plangand şi doar cu o speranţă de indreptare. Salvarea şi nu distrugerea este scopul disciplinei adunării.

Adunarea nu trebuie nu trebuie niciodată chemată să discute diferite cazuri. Ea este chemată să acţioneze in ascultare simplă faţă de Cuvantul Domnului. Cazul ar trebui să fie aşa de simplu şi de clar incat nu are loc nici o discuţie şi nu mai rămane nimic decat acţiunea totală solemnă. Dacă am fi mai atenţi asupra acestor lucruri, am avea mult mai puţine "cazuri" complicate de disciplină. Dacă adunarea este chemată să discute, atunci foarte rar, dacă vreodată se va ajunge la o judecată unanimă. Deci, dacă este nevoie de discuţie, atunci cazul nu trebuie discutat in adunare. Cei spirituali trebuie să aştepte in rugăciune răspunsul din partea lui Dumnezeu şi să supravegheze cazul cu răbdare şi dragoste pastorală. Nu trebuie acţionat in grabă pe deoparte, iar pe de altă parte nu trebuie indiferenţă.

Levitic 13 este un studiu foarte bun pentru toţi cei care sunt intr-adevăr interesaţi in condiţia adunării. Nu ne putem opri asupra acestui loc acum, dar il recomandăm atenţiei fraţilor noştri. Preotul nu era in grabă să pronunţe judecata asupra nici unui caz. Era nevoie de cea mai mare grijă astfel incat unul care nu era lepros să nu cumva să fie dat afară ca lepros, sau pe de altă parte dacă era un caz de lepră să nu fi fost trecut cu vederea. Nu trebuia acţionat in grabă şi nici in indiferenţă.

Este de cea mai mare importanţă să inţelegem scopul real, natura şi caracterul disciplinei in Biserica lui Dumnezeu. De multe ori există teama ca aceste aspecte sunt prea puţin inţelese. Unii din noi poate privim disciplina ca un mod de a scăpa de oamenii ale căror căi ne displac. Aceasta este o greşeală fatală. Scopul măreţ al disciplinei este gloria lui Dumnezeu, ca implicată in sfinţenia Adunării Sale şi adevăratul bine al sufletului asupra căruia disciplina este exersată.

Cat despre natura şi caracterul disciplinei, să nu uităm niciodată să luăm parte in acesata in acordanţă cu gandul lui Hristos; trebuie să ne identificăm cu păcatul persoanei in cauză ca fiind al nostru şi să-l mărturisim ca atare inaintea lui Dumnezeu. Este un lucru să stai in formalitate fără a simţi din inimă atunci cand o persoană trebuie exclusă din mijlocul nosru. Dar este cu totul alt lucru ca adunarea intreagă să vină inaintea lui Dumnezeu avand inimile zdrobite, plangand şi mărturisind un rău care nu a putut fi inlăturat in nici un alt fel. Dacă am avea mai mult atitudinea din urmă am vedea mai multă indreptare.

Simţim solemnitatea subiectului care-l menţionezi şi sperăm ca să primească tot mai multă atenţie din partea copiilor lui Dumnezeu de peste tot.

Te-am sfătui afectuos atat pe tine cat şi pe cei "mulţi alţii" care simt la fel ca tine in privinţa obiceiurilor care le aminteşti, să le faceţi un subiect de rugăciune stăruitoare mai degrabă decat să ni le scrii nouă. Hristos este Capul Adunării. Apelează la El. El nu dezamăgeşte niciodată. "Pentru că unde doi sau trei sunt adunaţi in Numele Meu, acolo Eu sunt in mijlocul lor." Nu este asta suficient? Nu poate El păstra ordinea? Ce aş spune eu dacă unul din fii mei ar scrie altuia ca anumite lucruri in jurul mesei mele să se corecteze? I-aş spune "Ce? Fiule, eu nu sunt competent să păstrez ordinea in jururl mesei mele? Trebuie să scrii unui străin să reguleze in familia mea?" Credem că Domnul prezidează in adunare? Dacă da, atunci trebuie să privim la El ca El să corecteze toate abuzurile. Dacă acest lucru ar fi mai bine inţeles, ne-ar scăpa de multe necazuri, ar aduce mai multă glorie lui Hristos şi ar aduce un rod bogat pentru sufletle noastre.

Tu nu ne dai nici numele şi nici adresa ta. Dar ce ne comunici tu cere intr-un fel o garanţie. Suntem impotriva unora din corespondenţii noştri care menţionează condiţia adunărilor cat şi mersul şi umblarea celor din adunare. Aşa ceva considerăm a fi cu totul greşit. Nu credem că este după gandul lui Hristos ca să facem din greşelile fraţilor nostri un subiect al scrisorilor anonime.

Dacă e vorba de o greşeală individuală, cursul normal este să mergi la persoana respectivă şi trebuie vorbit cu tandreţe şi credincioşie. Dar pentru asta este nevoie de mult har şi disciplină personală. Multă pagubă poate fi cauzată dacă ne apropiem de fratele care a comis greşeala, intr-un fel aspru şi legal. Dacă nu este puterea morală necesară pentru a acţiona in har intr-un astfel de caz, atunci trebuie să vorbim cu Domnul despre asta. La fel şi cu ce se intimplă in adunare; dacă jumatate din timpul petrecut in murmur şi plingeri despre cutare şi cutare, ar fi folosit in rugăciune şi mijlocire in dragosste, cit de diferit am vedea situaţia! Nu ne indoim că in foarte multe cazuri moleşeala şi lipsa de putere sunt cauzate de starea greşită a sufletelor care se pling.

Din cite am observat noi, am găsit mereu că persoanele care vorbeau despre moleşeala şi adormirea din adunare, erau tocmai cele care aveau nevoie să privească la ele insăşi, pe cand cei spirituali in loc să birfească despre lucrurile astea, au mers inaintea Domnului in rugăciune aducand binecuvantări asupra sufletelor lor şi asupra adunării. Nu suntem in necunoştinţă de faptul că peste tot este multă nevoie de inviorare, dar nu credem că felul de a rezolva aceasta este prin a ne scrie nouă anonim despre aceste lucruri.

Noi credem că ai făcut o greşeală prin faptul că ai plecat pentru că unii au găsit anumite greşeli in tine. Disciplina şi supravegherea adunării sunt foarte sănătoase cu toate că pot fi enervante pentru firea noaste mandra. Nu spunem nici că cei care au găsit in tine greşeala au dreptate, pentru că nu cunoaştem deloc cazul. Dar vorbind general, este un semn rău să vezi pe cineva revoltandu-se sub exerciţiul implicat in umblarea impreună cu fraţii. Să fii sigur că este mult mai bine să suferim spre corectare decat să ne lăsăm lăudaţi de limba noastră linguşitoare. Se poate ca cei care te-au lovit să fie greşiţi in felul cum au făcut-o. Se poate chiar ca ei să aibe nevoie de astfel de lovituri. Oricum ar fi situaţia, suntem ferm convinşi că părtăşia adunării este un lucru sănătos şi vai de aceia care in mindrie sau din dorinţă personală caută să se debaraseze de ea! Te sfătuim puternic ca să te smereşti şi să cauţi să fi admis din nou in sanul adunării. "Smeriţi-vă deci sub mana puternică a lui Dumnezeu, ca să vă inalţe, la timpul potrivit." (1 Pet. 5:16; Iacov 4:10).